[votelnic 2]

Într-una din flecărelile mele (cu pretenţii polemice) cu Oana, ne-am pus întrebarea: ce ar putea însemna un cuvânt ca biciclop? Mie unul mi se pare foarte important să o ştiu.

So? Care crezi că ar putea fi sensul cuvântului biciclop?

biciclist cu clop
cască/clop pentru biciclişti
ciclop cu 2 ochi = om normal (văzut din perspectiva ciclopului)
2 ciclopi siamezi
aşa cum pentru om avem biciclist, pentru ciclop avem biciclop

...sau vezi ce au debitat alţii înaintea ta.

*pentru posteritate, [votelnic 1]

[de la gură pân' la mână, tot românu' plânsu-mi-s-a]

Cu toate că duc o viaţă mai ordonată ca nicicând, ferită de abuze şi excesuri, dau semne că mă senilizez. Uit de la mână pân' la... ăăhm... care era continuarea?

[bumper sticker]

Cum aş fi arătat eu, dacă eram Pacman. Pardon, Vacman...

[cefalene]

For I have known them all already, known them all:
Have known the evenings, mornings, afternoons,
I have measured out my life with coffee spoons...

[T.S. Eliot]

Îmi place să vin acasă. Relaxare ca în vacanţă. Ies pe deal, prin pădure (e la un minut de casă), având ca tovarăş căţeaua. E chiar frumos să străbat împrejurimile cu ea, mai ales acum, când totul e verde nepătat. În timp ce calc prin iarba îngrăşată de la atâtea ploi, ea fuge înainte, adulmecă, pândeşte vietăţile ce mişună pe sub pământ (le aud, pământul horcăie, e încă ud), vizuinile, florile nou apărute, amplificând plăcerea unei simple ieşiri.

[click pe imagine pentru zoom]

Poate pare copilăresc, dar atunci când vin acasă mă comport ca şi cum aş îndura manifestările unei boli incurabile, aşa că las toate obligaţiile la o parte. Weekend-ul îmi e sfânt. Dorm mult, citesc, stau cu ochii-n tavan, mă uit la filme, ies la plimbare la-ntâmplare în oraş...

Unii suferă de cefalee. Eu, în schimb, mă bucur, aproape în fiecare weekend, de cefalene.

[piesa de joi #18]

[Blonde Redhead - 23]

:: pe Blonde Redhead i-am auzit prima dată la sfârşitul filmului nebuniei de film ce s-a numit Hard Candy (despre care am scris la începuturile mele într-ale blogging-ului; mă iau şi acum fiori când îmi amintesc scena cu lama!), cu Elephant Woman; apoi mi-a plăcut Melody, dar varianta ei în (culmea!) franceză (ambele de pe albumul Misery Is A Butterfly, 2004)
:: 23 e epică, are peste 5 minute (chiar şi în videoclip), o orchestraţie bogată ce flirtează cu un melanj stratificat, (poate prea) luxuriant de sunete, peste care inundă vocea somptuoasă a lui Kazu Makino, energică, pe alocuri dramatică
:: are ceva din forţa imagistică a unui răsărit de soare; poate de aceea clipul merge pe simplitate, pe jocuri cromatice, lăsând muzica să curgă nestăvilită, în cascadă
:: muzică de ascultat pe tren, la traversarea unor munţi


BONUS: Ar fi trebuit să scot la rampă piesa de joia asta abia peste 5 săptămâni, ca să fie cu numărul 23 (:P); aşa că, pentru a face dreptate trupei (2 x :P), iată un mic playlist compus din evantaiul 23 - albumul.

• Dr. Strangeluv, o paletă de derapaje controlate în percuţie, în orgă, în voce - mereu surprinzătoare
• SW, preferata mea: electro-pop psihedelic, intens, când zguduitor, tânguit, când aproape optimist, jucăuş
• Top Ranking, care are ceva din inocenţa unei hârjoneli între copii, prin pădure

[cizmă]

Dă click pe imaginea de mai jos, apoi aşteaptă puţin. Îţi va apărea o feţişoară simpatică de asiatică. Mişcă mouse-ul. Apasă F3 de 4 ori cu al 5-lea deget de la mâna dreaptă (degetul mic) şi în 6 silabe fata îţi va spune cine şi cum te iubeşte cu adevărăciune.
Bine, bine, ultimul enunţ nu e adevărat. Dar merita să te conving, nu? Creepy...

La ce bun? Atunci când faci poze calculatorului tău (wow, you really have an issue) şi nu prea dă semne că ar răspunde la cheese (cu varianta neaoşă cizmă).

[apa de la duşul conexiunii s-a mitocănizat dispunând de ţelină şi South Park]

În cotidianul. se publică de ceva timp bucăţi dintr-un proiect editorial foarte interesant, 5000 de semne ale viitorului. Ca un contrapunct, ofer 5 semne ale sfârşitului lumii.

:: Oricum ai regla-o, sunt momente când apa de la duşul apartamentului din Cluj devine brusc, foarte-foarte fierbinte, astfel încât s-a cam dus naibii maxiduşul curăţător de impurităţi şi gânduri rele. Printre înjurături, menţionez că situaţia nu e cu mult diferită, la nivel senzorial, la cele două băi ale casei mele din Bistriţa, unde, când ţi-e duşul mai drag, apa se face rece, da' rău de tot. Hai vară, hai!

:: Atât la Bistriţa, cât şi la Cluj (nu contează providerii), conexiunea la internet se întrerupe des; de picat, pică şi mai des. Tocmai de aceea, propun înlocuirea planurilor tarifare bazate, în acest moment, pe viteza conexiunii (exprimată în Mbps), cu un sistem mult mai simplu, mult mai transparent, care poate fi adaptat oricărui tip de consumator:

• net constant picat - conexiune la Internet de formă, prin urmare e cea mai ieftină, pentru cei care lucrează mult şi folosesc mai mult conexiunea de la serviciu
  
• net tip scară (pică, îşi revine, iar pică) - pentru cei care intră pe messenger doar pentru o scurtă verificare de mail; dacă sunteţi abordat imediat de către cineva (BUZZ!!! cmf?), puteţi ieşi brusc, doar aveţi acoperire (ah, sigur i-a picat iarăşi...)
  
• net tip lift românesc - câteodată merge (cu excepţia zilelor terminate în i şi în weekend, vorba lui Rareş), alteori cade, uneori pică, iar în rest se prăvăle sau se îmburdă - pentru tot omul, vârf de scobitoare al serviciilor, tipic românesc

:: De când cu summit-ul lui peşte prăjit, s-a mitocănizat orange. Rareori ies apelurile (depinde de zi), de multe ori nu pot suna (vez'Doamne) pentru că sunt în perioada de graţie (WTF?!?), sau pentru că nu am suficient credit (la bancă, sau ce?!?), iar azi am primit bonus (pentru apeluri primite) de 1 cent! Dacă sun la *133#, pentru a-mi afla creditul disponibil, sunt înştiinţat: Vei primi un mesaj scris cu informaţiile cerute. Foarte frumos, numai că se primesc DOUĂ, una cu creditul şi una cu bonusurile.

Ştie careva unde-i sediul orange România? Dispun de câteva cărămizi şi bolovani de când cu mutatul la casă. Aş dori să le încerc potenţialul balistic.

[click pe imagine pentru zoom]

:: Căţelei mele îi place să stea în ploaie şi să mânânce ţelină şi (mai ales!) mere.

:: De o vreme, nu prea mai şăd pe net (a se reciti punctul 1). Cât să mai verific nişte site-uri/bloguri pe care le mai citesc, ca să văd ce-mi mai face echipa pe hattrick sau ca să-mi răsfoiesc căsuţa de mail. Mi-am dat seama zilele acestea că am ratat mail-uri importante pentru că multe dintre ele au fost pur şi simplu băgate, fără vreun motiv raţional, în aia Spam-ului (asta în timp ce invitaţii de prietenie de pe site-uri dubaşe gen TheCupidon.com mi-au fost păstrate în Inbox!).

Am ratat, astfel, printre altele, un mesaj de la cotidianul. (în care eram invitat să îmi aleg o carte din colecţia Literatura drept cadou pentru înscierea pe site-ul lor), o invitaţie la o conferinţă studenţească, precum şi câteva mail-uri de la prieteni. C'est du nachepá.


La scurt: Cât despre sfârşitul lumii, lăsând glumele şi înjurăturile deoparte, probabil că va veni undeva în viitorul apropiat, atunci când dependenţa noastră de Internet va ajunge la un nivel paroxistic. Internetul va pica şi... ne vom trezi singuri, if iu nou uat ai min (if nat, cec aut uan of dă best episodz from dă niuăst Saut Parc siris - Over Logging). Am zis.

[etc.]

Nu ştiu cum să încep. Play.

Observ că sufăr de ceva complex de Cluj. Îmi găsesc tare greu timp şi chef pentru a sta la calculator câteva ore, spre a lega nişte cuvinte. Încă nu am reuşit să mă desprind de Bistriţa, din acest punct de vedere. Când vin acasă, trag aer proaspăt pe nas şi expir idei (pe principiul Adi, Copilu' Minune, mâncă perje, c...acă prune). Clujului nu îi văd (încă) ce i-aş putea adresa. E prea gri. Poate că doar Bacovia ar găsi ceva relativ interesant să-i spună. Dar îi mai dau şanse. Îmi mai dau şanse. Doar e în plin proces de înverzire. Sunt în plin proces de înverzire (I'm thinkin' green!). Poate şi filmăm ceva zilele astea. Am mai scris ceva, în cadrul unui proiect personal mai mare. O să şi jucăm aici, în Cluj, peste vreo săptămână.

debusolat?

Până la urmă, poate că sunt la fel, Clujul şi Bistriţa. Noi avem Casă de Cultură, la subsolul căreia se află o sală de culturism, ei au Casa de Cultură a Studenţilor, unde nu de muhuhultă vreme au prestat un show (de culturism, practic; teoretic, fetele să ne spună, de azi în două vieţi) Cipăndelşii (The Chippendales, n.a.). Sistemul nostru poştal depinde de al lor: ca să trimit o scrisoare, din Bistriţa, unui prieten de aici, trebuie să aştept ca scrisoarea să fie colectată, după aceea trimisă Cluj, pentru sortare, ca mai apoi să se întoarcă de unde a pornit. Deci, prefer să merg pe jos şi să o duc chiar eu la destinatar.

O singură diferenţă, însă: Bistriţa e mai mică. Mult mai mică. Şi, de obicei, mic = dudy. Există o teorie conform căreia puii mamiferelor sunt aşa de drăgüüüţi (am încheiat citatul) tocmai pentru a le obliga subtil părinţii să aibă grijă de aceştia.

Fiind mică, Bistriţa e mai primitoare exact cum o plapumă/bluză pe tine e mai călduroasă decât una XXXXXL.

...used to be all right... What happened...? Et cetera et cetera...

::

Zilele acestea am luat peste tot cu mine ceea ce numesc blog notes, un caiet pe care l-am plimbat după mine şi în vară, când nu prea aveam acces la net. De aceea, o să tot mai apară pe [easy] câte o notă pusă exact la ora şi data când au fost scrijelite cu un pix ce abia mai scuipă.

Nu ştiu cum să închei.

[dilemă de tip galinaceu]

Ce-a fost primul (sau prima): Anamaria sau Mariana?

[piesa de joi #17]

[Mylo - In My Arms]

:: aveţi mai sus două variante ale piesei de joia asta: una (cu clip) care să nu vă plictisească şi una (bună) care să vă surzească; cea din urmă în cazul în care porniţi boxele spre a băga în sperieţi păianjenii şi vecinii, că doar pentru aşa ceva a fost concepută
:: pe borfaşul de Mylo aka Myles MacInnes poate nu-l ţineţi minte după nick/nume, dar Dr. Pressure musai trebuie să vă rezoneze puţin mai colea de trompa lui Eustachio, asta dacă sunteţi cetăţeni cu acte în regulă pe Terra de măcar 4 ani; piesa cu pricina era un blamat mash-up între Dr. Beat - semnat Miami Sound Machine (Gloria Estefan'n'shit) - şi Drop The Pressure (se descurca şi singură piesa originală, nu cred că era nevoie de un mix) de pe albumul de debut al lui Mylo (Destroy Rock & Roll, 2004), unde găsim şi piesa de joia asta
:: aşa, şi? ce-i cu Mylo? muzica lui se joacă, te joacă, e expansivă, vioaie, răspândind acelaşi chef de viaţă pe care ţi-l dau piese deja clasice gen One More Time (Daft Punk) sau Hey Ya! (Outkast) şi, spre deosebire de exemplele amintite, parcă o face cu mult mai multă dezinvoltură, fără complicaţii, fără momente de strălucire eternă - felii de plăcere, pur şi simplu! iar mie unul îmi face pielea de găină de fiecare dată când o ascult şi îmi dă un chef năpraznic să o iau la naiba-n praznic! motherfucker's gonna drop the pressure!
:: In My Arms e ca o chestie la care ai ţinut mult şi pe care ai uitat-o într-o debara când te-ai mutat dintr-o casă în alta, pentru a o redescoperi din greşeală 30 de ani mai târziu şi a o iubi mai mult, mult mai mult; peste ea e împrăştiată pulberea goldie a anilor '80: sample-uri din Kim Carnes - Bette Davis Eyes (melodie) şi din Boy Meets Girl - Waiting For A Star To Fall (vocea din refren) - merită ascultate şi astea, just for the fun of it!
:: muzică făcută din plăcere, spre plăcere.


BONUS: Valley Of The Dolls, ce aminteşte de acel Röyksopp de pe Melody A.M. (chillaxativ curat!), şi Paris Four Hundred, undeva între Röyksopp şi Daft Punk (că tot aminteam). Nimic nou sub neoane, la o simplă trecere în catastiful dance floor-urilor. Şi, totuşi...

CELĂLALT BONUS: Pentru download, ultimul single Coldplay, Violet Hill, via amicul Bjorker (link-ul îl găsiţi la sfârşitul însemnării sale, adicătelea AICI). Asta dacă te aşteptai la ceva mai alternativ şi nu atât de... simplu - totuşi, fericirea e o chestie atât de simplă! Degeaba şi-o tot dau la babagioale filosofii între ei.

[memento 4]

:: Sub duş. Idee relativă la problema (absurdă, dacă ar fi să mă întrebi) cu nimicul şi existenţa pură: nimicul se distinge prin faptul că nu se distinge cu nimic.

:: De Paşte am fost plecat la rude la Piatra Neamţ. Nu am reuşit încă să merg cu nou-construita telegondolă (abia aştept!), dar am surprins o imagine de o frumuseţe rară într-o după-masă, pe când ieşisem la aer pe câmp: un stol de berze mi-a zburat deasupra capului, risipindu-se apoi printre case şi grădini. Din păcate, nu aveam aparatul foto la mine, dar fiind o imagine tip once in a lifetime (eu nu am mai văzut până acum un stol de berze!), pe care cu greu o uiţi, tot e bine! Şi eu care credeam că doar at the end of the spring, there's a beautiful thing... Pentru mine, oficial, abia acum a venit primăvara şi, cu ea, cea mai faină perioadă din an: mai-iunie.

:: Ieri am fost la (pus) cartofi în Dealul Arşiţei, pe Bârgaie. Am mai fentat câte un tubercul şi am mai tras câte o poză, pentru una din variantele mele de temă la atelierul de fotojurnalism. Pe când era treaba mai oablă, a început să plouă torenţial, aşa că ne-am adăpostit cu toţii în căsuţă: părinţii, bunicii şi 2 bătrâne (s-a muncit în regim de clacă). Numai bine, ne-am mai odihnit puţin, am mai pigulit, am mai povestit una-alta. Ploua tot mai tare. Tunete în depărtare. La un moment dat am făcut o poză aiurea, cu blitz, iar bătrânele din grup s-au speriat ca de trăsnet (bunica s-a adunat toată), şi-au făcut cruce... ;)) Nu înţelegeau de ce tata şi unchiul meu râdeau cu lacrimi. Apoi s-au prins de fază şi au izbucnit în râsete isterice. Asemenea momente te topesc.

[click pe imagine pentru o porţie de zâmbete]